4 mai – zi importantă pentru România
Astăzi, 4 mai 2025, românii sunt chemați din nou la urne pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, după ce scrutinul din noiembrie 2024 a fost anulat de Curtea Constituțională din motive de securitate națională.
Secțiile de votare din România s-au deschis la ora 7:00 și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Până la ora 11:00, prezența la vot a fost de 14,42%, adică 2.580.442 de alegători, dintre care 2.140.332 în țară și 454.695 în diaspora.
Alegerile din acest an se desfășoară într-un context politic tensionat, după anularea scrutinului precedent din cauza unor presupuse ingerințe externe. Printre candidații principali se numără Crin Antonescu, susținut de coaliția „România Înainte” (PSD, PNL, UDMR), George Simion (AUR), Nicușor Dan (independent, susținut de mai multe partide de dreapta), Elena Lasconi (USR) și Victor Ponta (independent).
Votul în diaspora a început încă de vineri, 2 mai, în cele 965 de secții organizate în străinătate. Până la ora 11:00, peste 450.000 de români din afara țării și-au exprimat deja opțiunea electorală.
Rezultatele oficiale ale primului tur vor fi anunțate în zilele următoare, iar dacă nici-un candidat nu obține majoritatea absolută, turul al doilea va avea loc pe 18 mai 2025.
Pentru informații actualizate despre prezența la vot și desfășurarea alegerilor, puteți accesa site-ul Autorității Electorale Permanente




