Acces mai simplu la medicamente compensate: Guvernul schimbă regulile pentru pacienți

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Guvernul a aprobat astăzi un set de modificări importante în sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală, care vor facilita accesul pacienților la medicamentele și dispozitivele medicale compensate.

Una dintre schimbările-cheie este extinderea termenului de valabilitate a rețetei compensate pentru maladiile acute de la 10 la 15 zile, oferind pacienților mai mult timp pentru a ajunge la farmacie. Măsura vine în sprijinul persoanelor vârstnice, al celor din mediul rural sau cu mobilitate redusă, care întâmpină dificultăți în valorificarea rapidă a rețetelor.

Pacienții cu diabet zaharat de tip 2 vor beneficia, la rândul lor, de îmbunătățiri: testele și lanțetele pentru glicemie vor putea fi prescrise pentru o perioadă de până la 6 luni, față de 3 luni în prezent. Astfel, medicii vor putea elibera ambalaje mai mari, mai avantajoase, iar pacienții vor reduce numărul vizitelor la medic și la farmacie.

O altă schimbare majoră este eliminarea limitei de maximum trei vizite la farmacie pentru valorificarea unei rețete compensate. În practică, această limită genera blocarea rețetei în sistemul eRețeta atunci când medicamentele lipseau din farmacii. Odată eliminată restricția, pacienții vor putea lua treptat toate medicamentele prescrise, în termenul de valabilitate: 15 zile pentru boli acute și 60 de zile pentru cele cronice.

Proiectul prevede și reducerea de patru ori a penalităților pentru întârzierea achitării primei de asigurare medicală obligatorie, precum și eliminarea restricției care permitea prescrierea medicamentelor compensate pe o singură rețetă doar pentru un diagnostic. Astfel, medicii vor putea include tratamentul complet al pacientului pe aceeași prescripție, reducând birocrația.

Noile reguli sunt menite să facă tratamentul mai accesibil și să reducă povara administrativă atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.