Accident mortal la Leova: Un bărbat a murit, iar familia lui a ajuns la spital. Șoferul vinovat era beat
Un grav accident rutier s-a produs aseară în orașul Leova. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, tragedia a avut loc din cauza unui șofer de 29 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca Mercedes. Acesta ar fi ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen, care circula regulamentar.

Impactul a fost fatal pentru șoferul din Volkswagen, un bărbat de 52 de ani, care a decedat pe loc. În mașină se mai aflau soția sa, în vârstă de 45 de ani, și fiica lor de 17 ani. Ambele au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Testul alcoolscopic efectuat asupra șoferului vinovat a arătat un rezultat alarmant: 1,23 mg/l alcool în aerul expirat, echivalentul unei stări avansate de ebrietate. Bărbatul a primit asistență medicală și a fost, de asemenea, transportat la spital.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.



