Alegeri prezidențiale România: Republica Moldova în topul prezenței la vot în diaspora

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Republica Moldova se află pe locul patru în clasamentul statelor cu cea mai ridicată prezență la urne în turul II al alegerilor prezidențiale din România.

Până la ora 14:00, peste 52.000 de cetățeni români din Republica Moldova și-au exercitat dreptul de vot, dublu față de primul tur, când la aceeași oră se înregistrau doar 20.000 de votanți, conform roaep.ro.

La nivel global, în cele circa 1.000 de secții de votare deschise în străinătate, și-au exprimat deja opțiunea electorală peste 382.000 de români, o participare semnificativ mai mare comparativ cu turul întâi.

Pe primul loc la numărul total de voturi din diaspora se află Marea Britanie (58.800 de alegători), urmată de Italia și Germania. Totuși, dacă analizăm prezența medie pe secție, Republica Moldova conduce detașat, în jur de 600 de alegători per secție, în timp ce în Italia și Marea Britanie media nu depășește 200 de persoane.

Vineri, în prima zi de vot în Republica Moldova, au participat 28.200 de alegători, iar sâmbătă dimineață, până la prânz, alți 16.000 și-au exercitat dreptul la vot, semnalând o mobilizare semnificativă a diasporei românești din Republica Moldova.