Alertă în Ștefan Vodă: Doi copii au dispărut, hainele lor găsite lângă un iaz

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Alertă în localitatea Volintiri, raionul Ștefan Vodă, unde doi frați minori, în vârstă de 10 și 11 ani, sunt căutați de mai bine de două ore de echipele de intervenție. Mama copiilor a alertat autoritățile după ce a revenit acasă și a constatat lipsa celor doi băieți.

Poliția a inițiat imediat măsuri de căutare, iar în apropierea unui iaz din localitate au fost descoperite articole vestimentare, recunoscute de femeie ca fiind ale fiilor săi. Acest indiciu a intensificat acțiunile de localizare, iar zona a fost împânzită de forțe de ordine, salvatori și localnici.

Operațiunea este în plină desfășurare, cu verificări minuțioase ale iazurilor și împrejurimilor, în speranța unei soluționări rapide și fericite.

Autoritățile roagă cetățenii care dețin informații ce pot contribui la găsirea copiilor să apeleze de urgență Serviciul 112. Fiecare detaliu contează!