Aur pentru Republica Moldova! Andrei Belici – campion la turneul de tirul cu arcul din Elveția
4 noiembrie, 2025
Performanță remarcabilă pentru sportul moldovenesc! Tânărul arcaș Andrei Belici a cucerit medalia de aur la prestigiosul turneu Indoor Archery World Series, rezervat sportivilor de până la 21 de ani, desfășurat în Elveția.
Elev al antrenoarei Irina Cecanova, Belici a impresionat prin precizie și concentrare, reușind 33 de trageri perfecte din 60 și un total de 566 de puncte din 600 posibile, rezultat care i-a adus locul 5 după calificări.
În fazele eliminatorii, sportivul moldovean a trecut rând pe rând de adversari din China și Slovacia, iar în finală l-a învins pe reprezentantul gazdelor, Noe Wenger, cu scorul de 6-2, adjudecându-și titlul suprem.




