Benzina și motorina continuă să se scumpească: noile prețuri la pompă
Creșterea prețurilor la carburanți continuă în Republica Moldova, potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Benzina cu cifra octanică 95 se va comercializa la pompă marți, 4 noiembrie, cu maximum 22,86 lei pe litru, în creștere cu 38 de bani față de sfârșitul lunii octombrie, iar motorina standard ajunge la 20,09 lei per litru, cu 83 de bani mai mult.
Majorările au început încă din 24 octombrie, fiind legate de tensiunile de pe piața globală a petrolului, determinate de extinderea sancțiunilor energetice impuse de Statele Unite împotriva Rusiei, vizând exporturile și filialele externe ale celor mai mari producători de petrol din Federația Rusă, inclusiv Lukoil și Rosneft.
Lukoil controlează aproximativ jumătate din piața de motorină și peste 30% din cea a benzinei, ceea ce face ca fluctuațiile globale să aibă un impact direct asupra prețurilor interne. Pentru motorina standard, ANRE a stabilit un preț maxim de 20,09 lei pe litru, iar benzina 95 va fi vândută la pompă cu cel mult 22,86 lei, cu 5 bani mai mult decât anterior.




