Carusel prăbușit la Costești, Ialoveni: Șapte copii au fost răniți
Un accident în masă a avut loc în seara zilei de 10 august în localitatea Costești, raionul Ialoveni, după ce un carusel pe lanțuri destinat copiilor s-a prăbușit în urma unei defecțiuni tehnice. Incidentul s-a produs în jurul orei 21:46, iar la fața locului au intervenit două echipe de asistență medicală urgentă (AMU).
Potrivit informațiilor preliminare, caruselul s-ar fi defectat din cauza supraîncărcării, depășind greutatea maxim admisă. În urma prăbușirii, șapte copii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani au suferit traumatisme de diferite grade, scrie omniapres.md.
Prima echipă medicală din cadrul PAMU Costești a ajuns rapid la locul incidentului și a inițiat trierea pacienților. ”Având în vedere numărul victimelor și gravitatea cazurilor, a fost solicitată suplimentar o echipă AMU din cadrul SAMU Ialoveni”, precizează medicii.
Echipajele medicale au acordat ajutor de urgență la fața locului, iar cinci dintre copii au fost transportați, sub monitorizare continuă a parametrilor vitali, la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău pentru investigații și tratament în condiții de staționar.




