Cod Galben de înghețuri. Nopți reci și ploi slabe în mai multe regiuni
Vremea rămâne instabilă, cu ploi slabe și risc de îngheț în mai multe regiuni ale țării. Meteorologii mențin Codul Galben pentru nopțile reci din această perioadă.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în nord vei avea cer mai mult noros, iar în centru și sud sunt așteptate ploi slabe. Temperaturile maxime vor urca între +10 și +15 grade Celsius, însă noaptea valorile pot coborî până la -2 grade.
În nord, temperaturile se vor situa între -2 și +10 grade. În centru și în Chișinău, valorile vor varia între +3 și +13 grade. În sud, maximele ajung până la +15 grade, iar minimele pornesc de la +5 grade.
Vântul va sufla din sud-est, cu viteze de până la 9 km/h. Umiditatea aerului va fi ridicată, între 70 și 85 la sută.
Codul Galben de înghețuri rămâne valabil în perioada 13–14 aprilie. În orele nopții și dimineții, pe arii extinse, sunt prognozate temperaturi de până la -3 grade, care pot afecta culturile agricole.




