Confuzie la Ministerul Educației? „Europene” în loc de „Mondiale” la lupte
Astăzi, Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe pagina sa oficială un mesaj prin care anunța că sportivul de stil greco-roman, Vitalie Eriomenco, a cucerit medalia de bronz la „Campionatele Europene de lupte”. Ulterior, oficialii federației de profil au semnalat că, de fapt, este vorba despre Campionatul Mondial de Lupte, desfășurat la Zagreb, Croația – cea mai importantă competiție a anului pentru această disciplină.
Reacția nu a întârziat să apară. Ivan Gheorghiu, președintele Federației de Lupte din Republica Moldova, a criticat dur confuzia:
„Gurin și Perciun se laudă cu obținerea a două medalii la Europene, pe când noi am participat la cea mai importantă și valoroasă competiție a anului – Campionatul Mondial! Vai de capul vostru! Lăsați-ne, incompetenților.”

La scurt timp, Ministerul a corectat postarea, menționând corect participarea la Campionatul Mondial, însă mai multe instituții media reușiseră deja să difuzeze informația greșită.
Amenționăm că Eriomenco a cucerit bronzul în categoria de până la 63 kg, învingându-l în finala mică pe ucraineanul Oleksandr Hrushyn. Prima medalie pentru Moldova la competiție fusese obținută de Irina Rîngaci, la lupte feminine.




