De ce jucătorii naționalei de tineret a Italiei se antrenează cu un ochi acoperit?
Fotografiile cu jucătorii naționalei de tineret a Italiei antrenându-se cu un ochi acoperit au făcut înconjurul lumii și au stârnit numeroase reacții – de la amuzament până la curiozitate. Ce rost are un asemenea exercițiu și cine a venit cu ideea?

Explicația e surprinzător de logică. Atunci când un jucător își acoperă un ochi, își pierde vederea binoculară – adică abilitatea de a estima cu precizie distanța și adâncimea. Creierul este forțat să compenseze imediat, activând alte mecanisme: indicii monoculare, echilibrul, propriocepția, sunetul, presiunea tălpilor în gazon. Fotbalistul devine mai atent la tot ce îl înconjoară, mișcă mai des capul, scanează terenul, își ajustează pașii și unghiurile de jo
Rezultatul? O mai bună orientare în spațiu, reacții mai rapide și un control mai curat al mingii. Limitarea vizuală îl obligă pe jucător să nu mai urmărească mingea cu privirea fixă, ci să joace cu tot corpul. Ridică mai des capul, caută colegii, anticipează mișcările adversarilor. Învață să decidă cu informație incompletă – exact ca în meciurile reale, când presiunea și oboseala reduc claritatea percepției.
Când masca este înlăturată, totul pare mai lent, mai clar și mai ușor. Execuțiile devin mai fluide, iar încrederea în propriile simțuri crește. De fapt, acesta este scopul exercițiului: să întărească legătura dintre percepție și acțiune, dintre corp și minte.
Metoda face parte dintr-o nouă generație de antrenamente cunoscută sub numele de „approach cu constrângeri”, folosită deja în sporturi precum tenisul, baschetul sau schiul. Ideea este simplă: limitezi un simț sau adaugi un obstacol controlat pentru a dezvolta alte abilități – conștiența corporală, viteza de reacție, adaptabilitatea cognitivă.
Nu e doar un exercițiu fizic, ci și unul mental. Sportivii învață să rămână calmi atunci când simt că pierd controlul vizual, să-și regleze emoțiile și să-și crească toleranța la disconfort. Este o lecție despre autocontrol și despre încrederea în propriul „feeling”.




