FLYONE reacționează după decizia CEIISS: Nu avem restricții, iar zborurile se desfășoară în regim normal
Compania aeriană FLYONE susține că activitatea sa nu este afectată de decizia Comisiei pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS), despre care s-a relatat în spațiul public.
Într-un comunicat de presă, operatorul aerian precizează că nu desfășoară activități investiționale în domenii de importanță pentru securitatea statului și că nu a depus nicio cerere de autorizare la CEIISS.
Reprezentanții companiei afirmă că FLYONE oferă exclusiv servicii de transport aerian, prin operarea zborurilor regulate și charter, și nu deține controlul, nu achiziționează și nu administrează bunuri sau active care fac parte din domeniile de importanță pentru securitatea statului.
Totodată, compania anunță că se află în dialog cu autoritățile competente pentru a clarifica temeiul juridic al procedurii și motivele care au stat la baza emiterii deciziei.
Potrivit FLYONE, toate actele permisive necesare desfășurării activității sunt valabile, iar zborurile vor continua să fie operate în regim normal, conform programului stabilit.
Compania mai dă asigurări că va continua să respecte legislația Republicii Moldova și să colaboreze transparent cu instituțiile statului, în interesul pasagerilor și al partenerilor săi.




