FOTO: Accident tragic la Drochia: Doi bărbați și-au pierdut viața după ce mașina lor a lovit un transformator electric

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Un grav accident rutier s-a produs ieri, în jurul orei 18:00, în satul Drochia. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un bărbat în vârstă de 37 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca Dacia, circula cu viteză excesivă. La intrarea în localitate, șoferul ar fi pierdut controlul volanului, iar vehiculul s-a izbit violent într-un transformator electric.

În urma impactului, pasagerul din mașină — un tânăr de 22 de ani — a decedat pe loc. Șoferul a fost transportat de urgență la spital, însă, din păcate, a murit la scurt timp din cauza traumelor suferite.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii tragediei.

Poliția îndeamnă șoferii să respecte cu strictețe limitele de viteză și regulile de circulație:
„Nu luați vieți pentru câțiva kilometri în plus!”