FOTO: Grav accident în Drochia: Un mort și nouă răniți, după ce un camion cu 12 pasageri s-a răsturnat

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Un accident rutier grav s-a produs în seara zilei de 7 iulie, în apropiere de localitatea Șuri, raionul Drochia. În urma impactului dintre un automobil și un camion de model „GAZ-53”, o persoană și-a pierdut viața, iar alte nouă au fost rănite.

Potrivit Poliției, accidentul a fost semnalat în jurul orei 22:30. Din primele cercetări, se pare că un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca Renault, a tamponat din spate camionul, condus de un bărbat de 71 de ani. În acel moment, camionul transporta 12 pasageri.

În urma coliziunii, camionul s-a răsturnat, iar automobilul a fost proiectat într-un canal de pe marginea drumului. La fața locului a intervenit imediat o ambulanță, urmată de alte două echipaje, din cauza numărului mare de persoane rănite.

Nouă persoane – cinci femei și patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 68 de ani – au suferit diverse traumatisme. Patru dintre aceștia au fost transportați la Spitalul Raional Drochia, unde, din nefericire, un bărbat de 42 de ani a decedat la scurt timp după internare.

Ofițerul de presă al IP Drochia, Lilia Harea, a declarat că ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au arătat că nu consumaseră băuturi alcoolice.

Cazul este în continuare investigat, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.