Ion Ceban acuză PAS de „abuz politic total”: „Se plâng la Poliția și Procuratura lor”
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, reacționează dur după ce fracțiunea PAS din Consiliul Municipal a depus o plângere la Poliție privind mesajele audio difuzate în transportul public din capitală. Ceban acuză partidul de guvernare de „absurd și abuz politic total”, susținând că toate instituțiile statului ar fi subjugate intereselor PAS.
„Culmea absurdului! PAS se plânge la Poliția PAS, la Procuratura PAS, la televiziunile și jurnaliștii PAS”, a scris edilul pe rețelele de socializare. Potrivit lui, adevărata amenințare la adresa democrației o reprezintă chiar PAS, care „încalcă toate legile naționale și internaționale” și „face show-uri politice ieftine pentru a acoperi fărădelegile”.
Declarația vine după ce, pe 1 iulie, aleșii PAS au cerut Poliției Centru să investigheze mesajele difuzate în troleibuze, despre care afirmă că sunt „propagandă politică” în favoarea primarului, în afara unei campanii electorale.




