Iranul avertizează civilii din Tel Aviv și Haifa: „Părăsiți urgent zonele!”
Șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Iranului, generalul Amir Sorena Mousavi, a transmis marți un avertisment dur locuitorilor din Israel, în special celor din Tel Aviv și Haifa, îndemnându-i să părăsească imediat aceste zone pentru propria siguranță, transmite Ziua.md.
Declarația sa vine într-un mesaj video oficial, în care acuză Israelul de agresiune și anunță o posibilă operațiune militară iminentă, transmite agenția iraniană Tasnim.
„Le adresăm un avertisment serios locuitorilor din teritoriile ocupate, în special din Tel Aviv și Haifa: pentru propria siguranță, părăsiți aceste zone. Nu vă lăsați sacrificați pe altarul ambițiilor oarbe și violente ale lui Netanyahu.”, a declarat Mousavi, acuzând regimul israelian că a atacat civili iranieni, inclusiv femei, copii și bătrâni, sub pretextul unor ținte militare.
El a precizat că operațiunile desfășurate până acum au avut un caracter preventiv, dar că o „operațiune de represalii” este iminentă.
„Până acum, Forțele Aerospațiale ale Gardienilor Revoluției și unitățile de apărare aeriană, sprijinite de celelalte componente ale armatei, poliției și Ministerului Informațiilor, au lovit dur inamicul, concentrându-se pe obiective sensibile și vitale. Dar operațiunile derulate până în acest moment au avut un scop strict preventiv. Acțiunile de represalii vor urma curând.”
Mesajul vine la scurt timp după ce președintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite controlează complet spațiul aerian al Iranului și a cerut capitularea necondiționată a Teheranului.




