Kos crede că Moldova are șanse reale de aderare la UE, dar încrederea reciprocă este esențială

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Uniunea Europeană rămâne ferm angajată în susținerea Republicii Moldova pe drumul aderării europene, a declarat comisarul european pentru extindere Marta Kos în cadrul unei vizite efectuate în nordul țării, transmite corespondentul IPN.

„Există mai multe motive pentru care Moldova are șanse reale de a deveni membră a Uniunii Europene. În primul rând, poporul moldovean a ales acest parcurs în mod democratic, iar acest obiectiv este inclus în Constituție. În al doilea rând, guvernul lucrează activ pentru atingerea acestui scop, iar în al treilea rând, există o dorință sinceră din partea voastră de a adera. Acest lucru contează foarte mult”, a spus Kos.

Ea a adăugat că Uniunea Europeană va sprijini Republica Moldova printr-un plan de creștere semnat recent, care prevede investiții semnificative în infrastructură, transport și servicii sociale, inclusiv în locuri pentru îngrijirea copiilor.

„Mai este un motiv foarte important – încrederea. Voi aveți încredere în noi, iar eu am încredere în Moldova. Cred că sunteți serioși când spuneți că vreți să deveniți membri ai UE”, a subliniat oficialul european.