Maia Sandu, sprijinită de liderii europeni la Tirana: „Locul nostru este în familia europeană”

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat vineri, 16 mai, la cea de-a șasea ediție a Summitului Comunității Politice Europene, organizat la Tirana, Albania. Evenimentul, găzduit de prim-ministrul albanez Edi Rama, a reunit 47 de lideri europeni, inclusiv șefi de stat și de guvern, precum și conducători ai principalelor instituții europene.

În marja summitului, șefa statului moldovean a găzduit o reuniune cu liderii Franței, Emmanuel Macron, Italiei, Giorgia Meloni, Marii Britanii, Keir Starmer, Președintele Consiliului European, António Costa, și Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Alături de aceștia, liderii Germaniei, Friedrich Merz, Poloniei, Donald Tusk, și României, Ilie Bolojan, au adoptat o declarație comună prin care au reafirmat sprijinul ferm pentru Republica Moldova și angajamentul de a sprijini dezvoltarea economică și integrarea europeană a țării.

„Împreună construim un viitor sigur, pentru ca oamenii să aibă parte de oportunități, locuri de muncă și o viață mai bună – ca în restul Europei. Susținerea lor ne dă forța și încrederea să ne continuăm cu hotărâre drumul spre locul nostru în familia europeană”, a declarat Maia Sandu.

Tot în cadrul summitului, Președinta Republicii Moldova a avut o întrevedere bilaterală cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy. Cei doi lideri au reconfirmat angajamentul comun pentru integrarea europeană și consolidarea securității în regiune. „Țările noastre merg pe acest drum muncind mult împreună – pentru pace, bunăstare și o viață mai sigură pentru cetățenii noștri. Aderarea noastră va face Europa mai puternică și mai unită”, a afirmat Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului a avut discuții cu liderii Bulgariei, Danemarcei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Norvegiei, axate pe sprijinul continuu pentru Republica Moldova, pe îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și pe pașii următori în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Comunitatea Politică Europeană, lansată la inițiativa Președintelui francez Emmanuel Macron, are drept scop consolidarea dialogului politic, a securității și cooperării între statele europene. Următoarea ediție a summitului va avea loc în toamna anului 2025, în Danemarca.