Messi ar putea juca din nou în Europa! Vezi ce echipă este gata să-i ofere 6 milioane de euro pentru câteva luni
Lionel Messi (38 ani) ar putea reveni să joace în Europa, chiar dacă și-a prelungit contractul cu Inter Miami până în 2028.
Galatasaray este gata să-i ofere un salariu de 6 milioane de euro pentru patru luni, pe durata pauzei din MLS. În SUA, campionatul se încheie la începutul lunii decembrie și noul sezon începe în martie.
În acest timp, gruparea din Turcia este pregătită să-și asume ea cheltuielile pentru aceste luni de împrumut.
Turcii speră să-l atragă pe Lionel Messi oferindu-i șansa de a-și menține forma pentru Mondialul din 2026. Din cauza programului MLS, argentinianul ar rămâne trei luni fără meciuri oficiale, fapt ce i-ar putea afecta pregătirea înainte de turneu.
Lionel Messi este considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume. Argentinianul s-a alăturat echipei americane în vara anului 2023.




