Milsami, egal dramatic cu Petrocub: victorie ratată în ultimele minute
Milsami Orhei a scăpat printre degete victoria în meciul-restanță din cadrul etapei a 4-a a Super Ligii Moldovei, disputat pe teren propriu împotriva formației Petrocub Hîncești.
„Vulturii roșii” au deschis scorul rapid, în minutul 11, prin Marius Iosipoi, care a finalizat cu precizie o acțiune ofensivă. Totuși, finalul primei reprize a adus un moment crucial: mijlocașul nigerian Christopher Nwaeze a fost eliminat direct, lăsând gazdele în inferioritate numerică.
Profitând de avantajul omului în plus, Petrocub a presat în repriza secundă și a reușit să restabilească egalitatea spre final. Căpitanul Ion Jardan a înscris în minutul 85, aducând un punct important pentru echipa din Hîncești, transmite RadioMoldova.md
Partida s-a încheiat 1-1, un rezultat care menține Petrocub pe locul secund în clasament, însă la doar un punct distanță de liderul Sheriff Tiraspol. Zimbru Chișinău rămâne pe locul 3, iar Milsami ocupă în continuare poziția a 4-a.




