Ministerul Educației interzice participarea școlilor din Găgăuzia la Balul Absolvenților din „GagauziyaLand”
Ministerul Educației și Cercetării a emis un avertisment ferm către conducerile instituțiilor de învățământ din UTA Găgăuzia, interzicând trimiterea elevilor la evenimentul „Balul Absolvenților al Găgăuziei 2025”, planificat pentru data de 21 iunie în parcul de distracții „GagauziyaLand” din localitatea Congaz.
Potrivit unui comunicat emis de instituție, decizia survine în contextul în care parcul „GagauziyaLand”, finanțat din surse afiliate politicianului fugar Ilan Șor, nu a fost dat oficial în exploatare conform normelor legale. Ministerul subliniază riscurile majore pentru siguranța copiilor și cadrelor didactice, mai ales că în trecut aici au avut loc incidente grave, inclusiv unul în care o fetiță de 10 ani a suferit o fractură dublă la picior.
„Ministerul interzice trimiterea elevilor la acest eveniment și solicită tuturor instituțiilor de învățământ să se abțină de la orice formă de implicare în organizarea sau desfășurarea de activități în locații care nu dispun de autorizațiile legale necesare”, se arată în declarația oficială.
Totodată, Ministerul a atenționat directorii și profesorii asupra răspunderii personale pe care o au în cazul nerespectării interdicției. Instituția amintește că aceștia au obligația legală de a garanta protecția, sănătatea și securitatea elevilor în toate activitățile extracurriculare.
Evenimentul planificat a fost anunțat de autoritățile locale din autonomie ca fiind un bal regional dedicat absolvenților de liceu. Totuși, autoritățile centrale au exprimat îngrijorări privind implicarea politică și utilizarea unor spații neautorizate în organizarea manifestărilor festive.




