Ministerul Justiției întârzie cererea de extrădare a lui Plahotniuc, iar acesta acuză Chișinăul de tergiversare

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Ministerul Justiției al Republicii Moldova nu a trimis cererea de extrǎdare a fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, reținut în Grecia pe 22 iulie.

Reprezentanții Ministerului Justiției au comunicat pentru TV8 că autoritatea nu a trimis încă o cerere de extrădare în privința fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, precizând că dosarul se aflǎ în proces de pregǎtire, potrivit Newtv.md.

Potrivit sursei citate, până acum doar Procuratura Generală a trimis în Grecia o cerere de extrădare, la două zile după reținerea lui Plahotniuc.

Amintim că fostul lider democrat Vlad Plahotniuc a anunțat vineri, 1 august, că a decis să revină în Republica Moldova pentru a-și demonstra nevinovăția în fața organelor de drept.

Acesta a reiterat ceea ce a spus anterior și avocatul să și anume că, în condițiile acceptului benevol, procesul de extrădare în Republica Moldova ar trebui să dureze între 12 și maxim 30 de zile. Totodată, acesta afirmă că cei de la Chișinău ar fi rugat partea elenă să nu grăbească procesul.

„Dacă autoritățile de la Chișinău sunt sincere și vor ca eu să ajung în Republica Moldova, eu voi fi curând în țară, în caz contrar se va confirma informația spusă neoficial de către autoritățile elene avocaților mei, precum că puterea de la Chișinău a rugat partea elenă să nu se grăbească cu procesul meu de extrădare, căci ei nu vor ca eu să apar în țară până la alegerile parlamentare”, se spune în mesajul lui Plahotniuc.