Noi oportunități de finanțare pentru agricultori
Guvernul Republicii Moldova, anunță pentru agricultori, noi granturi și pachete financiare pentru modernizarea și dezvoltarea afacerilor din domeniul agroindustrial, disponibile prin intermediul ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare în cooperare cu Unitatea Consolidată de Implementarea Programelor IFAD, ce derulează proiectul IFAD VIII „Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP)”.
Potrivit Guvernului, tinerii fermieri și femeile fermiere, pot fi sprijiniți cu finanțare de până la 1.000.000 MDL, din care până la 320 000 MDL sunt grant nerambursabil.
Pentru investiții în sisteme de irigare, sunt oferite granturi de până la 500 000 dolari USD pentru sisteme de irigare la scară mică, stații de pompare, reabilitarea lacurilor.
Iar ce ține de construirea drumurilor agricole (de maxim 3 km), granturile sunt în valoare de până la 225 000 EUR, cu contribuția IFAD de 75% în raportul contribuției micilor fermieri.
Pentru investiții în dezvoltarea unităților de procesare – pachet financiar de până la 250 000 EUR, pentru investiții în echipamente de irigare și adaptare la schimbări climatice – granturi de până la 7 500 dolari USD pentru pompe, iar pentru investiții în modernizarea întreprinderilor micro și mici – credite de până la 150 000 EUR.
Guvernul pune accent și pe modernizarea agriculturii prin intermediul activităților de mentorat, e-learning-ului și rețelelor de networking pentru agricultori, având ca opțiune credite de până la 1 000 000 MDL pentru microîntreprinderi.
Proiectul „Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP)” a fost lansat în 2021 cu o durată de implementare de 6 ani. Costul total al proiectului constituie 46 milioane euro.




