PAS: Chișinăul riscă să piardă peste 2 miliarde de lei dacă nu va fi votat bugetul pentru anul 2026

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău avertizează că municipalitatea riscă să piardă finanțări externe de peste 2 miliarde de lei, dacă Primăria nu prezintă și nu promovează urgent bugetul municipal pentru anul 2026. Orașul nu poate intra într-un nou an în baza unei simple dispoziții a primarului, așa cum s-a întâmplat în 2025.

Timp de un an întreg, Chișinăul a fost administrat în regim provizoriu, ceea ce a dus la haos financiar și încercări repetate din partea primarului Ivan Ceban de a justifica cheltuieli neprevăzute în bugetul provizoriu.

„Chișinăul nu își mai poate permite încă un an fără buget aprobat. Nu doar pentru că este ilegal și distructiv, ci și pentru că, în 2026, capitala riscă să piardă peste 2 miliarde de lei din cauza iresponsabilității politice a Primarului Ivan Ceban.” a subliniat Zinaida Popa, președinta fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău.

Primăria a gestionat întreg anul 2025 pe baza unui buget provizoriu, fapt ce a blocat investițiile majore, a generat confuzie administrativă și a permis inițiative ilegale de acoperire a cheltuielilor făcute fără temei juridic. PAS a blocat recent încercarea Primăriei de a ascunde peste 200 de milioane de lei în cheltuieli neprevăzute în bugetul provizoriu.

Investițiile de peste 2 miliarde de lei depind direct de aprobarea bugetului pentru 2026, inclusiv proiecte esențiale pentru oraș precum extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân, reparația străzii Industrială și modernizarea străzii Mesager.

„Cu votul fracțiunii PAS s-a asigurat atragerea investițiilor de peste 100 de milioane de euro în oraș, peste 2 miliarde de lei. Dacă bugetul pentru 2026 nu este aprobat la timp, acești bani Chișinăul îi pierde.” Dumitru Ivanov, vicepreședintele fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău. 

Primăria continuă să întârzie nejustificat prezentarea bugetului și să manipuleze opinia publică prin inițiative haotice și nelegale, inclusiv încercarea recentă de a introduce cheltuieli ascunse sub pretextul salarizării profesorilor.

PAS solicită Primăriei Chișinău să prezinte de urgență proiectul bugetului pe 2026 și anunță inițierea unui proces public de consultare:

Vineri, 5 decembrie, invităm toate fracțiunile, Primăria și direcțiile de profil la discuții pe marginea bugetului 2026. Oamenii orașului merită un buget corect, transparent și responsabil.

Suntem deschiși, suntem pentru corectitudine, pentru legalitate și colaborare. Dar colaborarea trebuie să fie egal la egal și cu respect. Așteptăm primarul la masa de lucru pentru că orașul nu poate fi ținut ostatic intereselor sale politice.” a spus Zinaida Popa.