Primăria Chișinău investește peste 180 de milioane de lei în modernizarea instituțiilor educaționale din suburbii
Primăria Municipiului Chișinău continuă să investească masiv în infrastructura educațională, nu doar în oraș, ci și în localitățile suburbane. Din anul 2020 până în prezent, municipalitatea a alocat peste 180.000.000 de lei pentru dezvoltarea și modernizarea grădinițelor și școlilor din suburbii.


În anul 2024, în orașul Durlești, au fost realizate două proiecte investiționale importante, cu sprijin financiar din partea Primăriei Chișinău:
Reabilitarea curții Liceului Teoretic „Hyperion”
Pentru prima dată în peste 40 de ani, curtea liceului a fost supusă unui amplu proces de modernizare. Au fost asfaltate aleile de acces, amenajate platforme pavate în fața blocurilor de studii și a fost îmbunătățită infrastructura exterioară.
Valoarea lucrărilor: 3,5 milioane de lei, dintre care peste 2 milioane de lei din bugetul municipal.
Investiția oferă elevilor condiții moderne și sigure pentru activitățile în aer liber.
Reabilitarea termică a Gimnaziului „Durlești”
Izolarea termică a fost efectuată la toate blocurile instituției în care învață aproximativ 400 de elevi. Proiectul face parte din programul municipal de eficiență energetică.
Valoarea lucrărilor: peste 3,2 milioane de lei, din care aproape 2,6 milioane din bugetul Primăriei Chișinău.
Tot în 2024, la L.T. „Hyperion” a fost dat în exploatare un nou bloc de studii cu trei etaje, dotat cu săli de clasă, laboratoare digitale, ateliere și sală de sport.
Valoarea proiectului: peste 13 milioane de lei, din care 8,5 milioane de lei au fost alocați de municipalitate. Acest bloc elimină învățământul în două schimburi și oferă spațiu suficient pentru desfășurarea activităților didactice moderne.
Prin aceste proiecte, Primăria Chișinău, în parteneriat cu administrațiile locale, contribuie la creșterea calității actului educațional, la extinderea capacităților instituționale și la crearea de noi locuri de muncă în domeniul educației.
Municipalitatea reiterează angajamentul de a sprijini în continuare dezvoltarea infrastructurii educaționale, considerând că investiția în școli și grădinițe este o investiție directă în viitorul orașului și al întregii țări.




