Procuratura Generală pregătește actele pentru extrădarea lui Plahotniuc
Procuratura Generală a anunțat oficial că Vladimir Plahotniuc a fost reținut de autoritățile din Republica Elenă. Informația a fost transmisă prin intermediul Direcției Cooperare Polițienească Internațională.
Fostul lider politic se afla în urmărire internațională, fiind vizat într-un dosar penal complex. Acesta este învinuit de comiterea mai multor infracțiuni grave, printre care: crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani în proporții deosebit de mari.
În calitate de autoritate centrală competentă, Procuratura Generală a Republicii Moldova a inițiat procedura de pregătire a actelor necesare pentru solicitarea extrădării lui Vladimir Plahotniuc, în conformitate cu prevederile Convenției Europene de extrădare.
Decizia finală privind extrădarea urmează a fi luată de autoritățile judiciare din Grecia, în baza legislației naționale aplicabile.
Reamintim că Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în 2019 și, de atunci, a fost anunțat în căutare internațională.




