Protestul neautorizat din fața Gării din Chișinău, organizat de susținătorii lui Ilan Șor, a fost zădărnicit de polițiști

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Mai mulți tineri, care au coborât din trenul Ungheni–Chișinău și au instalat corturi pe peronul gării, au fost ridicați de forțele de ordine și duși la inspectorate. Poliția a demontat construcțiile improvizate și a avertizat participanții că vor fi amendați pentru încălcarea legislației privind întrunirile publice.

Inspectoratul General al Poliției a reamintit că participarea la proteste plătite constituie o încălcare gravă și atrage amenzi de până la 7500 de lei pentru fiecare zi de manifestare, precum și sancțiuni suplimentare pentru nesubordonare. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a subliniat că autoritățile vor aplica legea cu strictețe, pentru a preveni coruperea participanților la întruniri.

În replică, Blocul „Victorie”, lansat de Ilan Șor la Moscova, a acuzat poliția de rețineri „fără explicații”, declarând că tinerii implicați au organizat un „flash-mob împotriva politicilor autorităților”.

Reamintim că Ilan Șor a anunțat pentru 16 august un protest la care ar fi promis participanților câte 3.000 de dolari lunar. Poliția a avertizat că asemenea practici reprezintă corupere și pot genera răspundere penală.