Radu Marian: „Ori UE, ori un vinegret de partide prorusofile”

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, a declarat că alegerile parlamentare anticipate din 28 septembrie reprezintă un moment istoric pentru Republica Moldova, cu o miză esențială: aderarea la Uniunea Europeană și menținerea parcursului democratic al țării.

Invitat în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4, parlamentarul a subliniat că PAS își propune obținerea unei noi majorități parlamentare pentru a asigura stabilitate și continuitate în procesul de integrare europeană.

„Noi vrem să obținem o majoritate parlamentară pentru a realiza obiectivul de a adera la UE, pentru a continua dezvoltarea economică și pentru a menține pacea, democrația și libertatea în Republica Moldova. Cred că acestea sunt cele mai importante alegeri din istoria Republicii Moldova”, a declarat Marian.

Deputatul a explicat că miza alegerilor este dublă: pe de o parte, Moldova are în următorii patru ani o oportunitate istorică de a deveni stat membru al Uniunii Europene; pe de altă parte, riscurile care vin dinspre Federația Rusă sunt în creștere.

„Fie PAS ia majoritatea, fie vom avea un vinegret de partide care vor unirea cu Rusia. Acesta este riscul major”, a avertizat el.

În privința potențialelor alianțe postelectorale, Marian a precizat că nu poate anticipa rezultatul scrutinului, însă a subliniat că obiectivul de bază rămâne formarea unei majorități pro-europene.

Amintim că alegerile parlamentare anticipate vor avea loc pe 28 septembrie. Autoritățile din Republica Moldova și partenerii internaționali au avertizat deja asupra riscului de amestec din partea Kremlinului, prin finanțarea partidelor pro-ruse și tentative de manipulare a alegătorilor.

În prezent, PAS deține 63 de mandate din totalul de 101 în Parlamentul Republicii Moldova, având astfel majoritate absolută în legislativ.