Reținut după evadare: Bărbatul acuzat de fapte grave asupra a două minore, dus în arest
6 august, 2025
Polițiștii au reușit să localizeze și să rețină bărbatul care a evadat ieri din sediul instanței de judecată din Cimișlia. Acesta era cercetat penal pentru jaf și acțiuni sexuale neconsimțite comise asupra a două minore.
Fugarul a fost găsit ascuns în locuința unui prieten, într-o localitate din stânga Nistrului, aflată sub jurisdicția autorităților de la Chișinău. Oamenii legii l-au identificat și reținut în urma unor măsuri operative.
În prezent, deținutul este escortat spre Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.
Pe lângă acuzațiile deja existente, bărbatul va fi tras la răspundere penală și pentru infracțiunea de evadare, riscând astfel o pedeapsă suplimentară cu închisoarea.




