Selecționata jurnaliștilor sportivi din Moldova, locul doi la „Euro Media Cup 2026”
Selecționata jurnaliștilor sportivi din Republica Moldova a obținut locul doi la cea de-a patra ediție a turneului internațional „Euro Media Cup 2026”, desfășurat în acest weekend la Chișinău.
Reprezentativa țării noastre a ajuns până în finala competiției, unde a întâlnit selecționata jurnaliștilor sportivi din Azerbaidjan. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1:1, iar învingătoarea a fost decisă la loviturile de departajare, unde echipa Moldovei a cedat.
Locul trei a fost ocupat de reprezentativa din Israel.
Chiar dacă trofeul nu a rămas acasă, turneul a fost considerat încă o sărbătoare a sportului, fair-play-ului și prieteniei dintre jurnaliștii sportivi din mai multe țări.
Competiția, organizată de Asociația Presei Sportive din Moldova, a reunit echipe din România, Letonia, Ungaria, Armenia, Georgia, Moldova, Israel și Azerbaidjan.







