„Suntem complet singuri în câmp deschis.” Previziune sumbră a fostului cancelar german Angela Merkel

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Fostul cancelar german Angela Merkel a făcut apel la Uniunea Europeană să se unească în faţa războaielor şi a crizelor, precum şi a politicilor protecţioniste ale preşedintelui american Donald Trump, încurajând în acelaşi timp reformele.

Angela Merkel a făcut aceste declaraţii marţi, într-o intervenţie la un simpozion despre Tratatul de la Lisabona al UE organizat de Fundaţia Konrad Adenauer (KAS) la Berlin. Angela Merkel a spus că, atunci când vede cum Europa se luptă geopolitic cu Rusia, „cu idei diferite din partea prietenilor noştri din Statele Unite ale Americii” sau cu China, se gândeşte la „ce poate obţine un singur stat membru al Uniunii Europene”. „Suntem cu toţii, chiar şi Germania cea mare din punct de vedere economic, complet singuri în câmp deschis”, a adăugat Angela Merkel la evenimentul dedicat împlinirii vârstei de 80 de ani de către fostul preşedinte al Parlamentului European şi, ulterior, preşedinte al KAS, afiliată CDU, Hans-Gert Pottering.

„De aceea, Europa a devenit mai importantă decât s-ar putea crede”, a subliniat fostul cancelar german.

„Să nu ne facem incapabili de acţiune” În contextul dezbaterilor despre reformele UE, Merkel a avertizat că cei care poartă responsabilitatea politică astăzi trebuie să menţină „echilibrul delicat între nu prea multă şi prea multă reglementare”.

Ea a spus că un dezavantaj al Tratatului de la Lisabona este că trebuie convocată o Convenţie Europeană pentru a opera modificări majore. „Trebuie să fim atenţi, ca Uniune Europeană, să nu ne facem incapabili de acţiune”, a avertizat ea.

Angela Merkel a criticat, de asemenea, faptul că, în timp ce Parlamentul European poate demite Comisia Europeană printr-un vot de neîncredere, spre deosebire de parlamentele naţionale, în astfel de situaţii nu se organizează noi alegeri. 

„A înlătura pe cineva din funcţie şi a nu avea tu însuţi niciun fel de consecinţe, cred că este un dezechilibru”, a apreciat ea.

Tratatul de la Lisabona a fost adoptat în octombrie 2007, în timpul mandatului de preşedinte al Parlamentului European exercitat de Hans-Gert Pottering. După ce a fost ratificat de statele membre, tratatul a intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009.

Angela Merkel a apreciat că Parlamentul European a câştigat semnificativ mai multe oportunităţi ca urmare a adoptării acestui tratat şi a vorbit despre un „triumf pentru toţi parlamentarii”, ce va fi asociat pentru totdeauna cu preşedinţia lui Pottering.