Tații de gemeni vor beneficia de mai mult concediu paternal – sprijin sporit pentru familiile numeroase
Parlamentul Republicii Moldova urmează să examineze un proiect de lege care extinde drepturile la concediu și indemnizație paternală în cazul nașterii gemenilor, a mai multor copii dintr-o singură sarcină, precum și în situația adopției multiple.
Inițiativa legislativă a fost discutată în cadrul ședinței Comisiei protecție socială, sănătate și familie și va fi propusă spre aprobare în plenul Parlamentului.
Proiectul prevede ca tații care devin părinți de gemeni sau mai mulți copii odată, să beneficieze de până la 15 zile calendaristice de concediu paternal pentru fiecare copil. În paralel, aceștia vor primi indemnizație paternală separată pentru fiecare copil, o măsură menită să sprijine mai bine familiile în perioada postnatală.
Facilitățile se extind și în cazul adopțiilor, oferind același drept la concediu și indemnizație paternală pentru fiecare copil adoptat.
„Prezența tatălui în primele săptămâni după naștere sau adopție contribuie la dezvoltarea unei legături emoționale solide între tată și copii, la reducerea stresului parental și la sprijinirea echilibrului în viața de familie”, se arată în nota informativă a proiectului.
Inițiativa aparține unui grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate” și urmărește alinierea legislației naționale la standardele internaționale, precum și susținerea familiilor numeroase din Republica Moldova.




