Tragedie la filmările serialului „Emily in Paris”: un membru al echipei a murit subit la Veneția

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Filmările pentru sezonul 5 al producției „Emily in Paris” au fost marcate de o tragedie. Diego Borella, asistent de regie, a murit subit în timpul pregătirilor pentru una dintre scenele finale. Incidentul s-a petrecut joi seara, la Hotel Danieli din Veneția, unde echipa turna câteva secvențe ale noului sezon.

Potrivit presei internaționale citate de Pro.TV, Borella s-a prăbușit brusc în fața colegilor, iar echipa medicală prezentă pe platou a intervenit imediat pentru resuscitare. Din păcate, eforturile au fost zadarnice, iar bărbatul a fost declarat decedat la fața locului. Autoritățile italiene suspectează că acesta a suferit un atac de cord.

În urma tragediei, producția Netflix a suspendat temporar filmările. Platforma de streaming a confirmat că premiera celui de-al cincilea sezon este programată pentru perioada premergătoare Crăciunului, însă întreaga echipă se află acum în doliu.