Trei deținuți au evadat noaptea trecută din Penitenciarul nr. 8
Administrația Națională a Penitenciarelor informează opinia publică că, noaptea trecută, trei deținuți – doi în vârstă de 23 de ani și unul de 26 de ani, originari din raioanele Cahul, Căușeni și Anenii Noi – au evadat din Penitenciarului nr. 8 – Bender.
Potrivt ANP, doi dintre aceștia au escaladat edificiile de pază ale instituției, iar al treilea a fost reținut de către angajații penitenciarului chiar în momentul în care evada.
Ulterior, unul dintre cei doi deținuți evadați a fost localizat și reținut. La acest moment, autoritățile desfășoară acțiuni susținute pentru identificarea și capturarea celui de-al treilea deținut.
Imediat după producerea incidentului, conducerea penitenciarului, în cooperare cu subdiviziunile Poliției, a instituit stare de alertă și a declanșat acțiunile specifice de căutare.
Sunt în desfășurare operațiuni extinse, inclusiv instalarea de filtre în zonele în care există indicii privind posibila prezență a persoanei căutate”, precizează
ANP face apel către cetățeni:în cazul în care dețineți informații relevante privind locul aflării celui de-al treilea deținut, aapelați de urgență Serviciul 112, unitatea de gardă a ANP la numărul 078 777 403 sau 078 777 458.




