UE caută soluții pentru a avansa aderarea Ucrainei și Moldovei, în ciuda blocajului impus de Ungaria
Uniunea Europeană pregătește o strategie pentru a continua procedurile tehnice privind aderarea Ucrainei și Moldovei, chiar dacă Ungaria blochează în continuare pașii formali ai negocierilor, scrie Financial Times.
Atât Ucraina, cât și Republica Moldova au depus cererea de aderare în 2022, iar discuțiile oficiale au început anul trecut. Însă deschiderea capitolelor de negociere, necesară pentru alinierea legislației naționale la normele europene, a fost blocată de premierul ungar Viktor Orbán. În lipsa unui consens, Comisia Europeană propune un mecanism prin care să se desfășoare lucrări tehnice pe „clustere” tematice, chiar dacă decizia politică de deschidere a capitolelor este amânată.
Pentru Kiev și Chișinău, această abordare ar permite avansarea reformelor și pregătirea instituțională, astfel încât atunci când Ungaria va ridica veto-ul, procesul formal să fie accelerat. „În teorie, un cluster ar putea fi deschis și închis în aceeași zi”, a declarat un oficial european.
Un înalt oficial moldovean a confirmat pentru FT că autoritățile de la Chișinău sunt în contact cu Comisia Europeană și sprijină ideea de a avansa prin lucrări tehnice, fără o decizie formală de deschidere a capitolelor.
Planul nu este lipsit de riscuri, notează diplomații europeni. Lipsa recunoașterii oficiale ar putea diminua motivația pentru reformele politice dificile. Totuși, alternativa – stagnarea completă a procesului – este considerată mult mai periculoasă.
Subiectul va fi discutat la reuniunea liderilor UE de la Copenhaga, unde vor fi prezenți și reprezentanții Ucrainei și Moldovei.




