UE taie 1,5 miliarde de euro din ajutorul pentru Ucraina din cauza corupției
Uniunea Europeană a decis să reducă cu 1,5 miliarde de euro ajutorul financiar destinat Ucrainei, din cauza îngrijorărilor legate de corupție și deteriorarea standardelor de guvernare. Decizia vine la finalul unei săptămâni dificile pentru președintele Volodimir Zelenski, care se confruntă cu primele proteste antigvernamentale majore de la începutul invaziei ruse în 2022, relatează The New York Times.
Fondurile făceau parte dintr-un pachet de sprijin în valoare de 4,5 miliarde de euro, oferit prin „Mecanismului pentru Ucraina” (denumit şi Facilitatea pentru Ucraina), destinat exclusiv susținerii reformelor legate de buna guvernare și neeligibil pentru achiziții militare. Bruxelles-ul a subliniat că decizia de suspendare nu este definitivă, iar finanțarea ar putea fi reluată dacă Ucraina va îndeplini anumite criterii stabilite, transmite Ziua.md.
Tăierea fondurilor vine după ce Parlamentul ucrainean a adoptat un proiect de lege care a afectat independența a două agenții-cheie în lupta anticorupție – Biroul Național Anticorupție și Procuratura Specializată Anticorupție – declanșând proteste în Kiev și reacții critice din partea liderilor occidentali. Zelenski a revenit asupra deciziei și a înaintat un nou proiect de lege pentru a restabili independența agențiilor, dar Uniunea Europeană a menținut decizia privind reducerea ajutorului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Guillaume Mercier, citat de European Pravda, Ucraina nu a îndeplinit 3 dintre cele 16 obiective necesare pentru acordarea ajutorului, printre care numirea conducerii unei instanțe specializate în cazuri de corupție. Agențiile afectate de legea contestată anchetau oficiali de rang înalt din guvernul Zelenski, inclusiv pe fostul vicepremier Aleksii Cernișov, acuzat că a luat mită într-o afacere imobiliară.
Printre reformele restante se numără:
- descentralizarea administrației publice;
- reforma ARMA (Agenția de Recuperare și Gestionare a Activelor);
- implementarea unui proces transparent de selecție a judecătorilor pentru Înalta Curte Anticorupție.
De asemenea, Ucraina riscă să piardă sprijinul FMI dacă nu numește până joi conducerea Biroului de Securitate Economică – o condiție cheie pentru continuarea programului de 15,6 miliarde de dolari aprobat în 2023.



