Un bărbat din Drochia, condamnat la aproape 20 de închisoare pentru omorul mamei sale vitrege
Un bărbat de 63 de ani din Drochia a fost condamnat la 19 ani și jumătate de închisoare pentru omorul mamei sale vitrege. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Drochia, sediul Central.
„Potrivit învinuirii înainte, în data de 6 decembrie 2024, inculpatul, în vârstă de 63 de ani, din raionul Drochia, fiind în stare de ebrietate, a mers în gospodăria victimei – o femeie de 72 de ani, cu care locuia în vecinătate. Motivat de conflicte și resentimente față de mama sa vitregă, care în ultima perioadă de timp îl învinuia de mai multe sustrageri din gospodăria sa, i-a aplicat acesteia 6 lovituri cu un obiect ascuțit, dintre care 4 în spate și 2 în cutia toracică, cauzându-i leziuni corporale incompatibile cu viața”, se arată într-un comunicat de presă.
Pe parcursul urmăririi penale și judecării cauzei, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv. Sentința nu este definitivă și este susceptibilă de atac la Curtea de Apel Nord.



