Vasile Tarlev: „Patrioții Moldovei s-au unit pentru a salva țara. Numai împreună putem aduce bunăstare și un viitor prosper”

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, a avut astăzi o întâlnire cu activul și membrii organizațiilor municipale din Chișinău, unde a transmis un mesaj ferm privind necesitatea unității naționale.

„Noi, patrioții Moldovei, ne-am unit pentru a salva țara. Pe noi nu ne-a unit ideologia, provocările sau poveștile, ci destinul Patriei. Nu ne-a fost ușor, dar am făcut compromisuri pentru pace și prosperitate”, a declarat Tarlev.

Liderul „Viitorul Moldovei” a subliniat că independența, suveranitatea, integritatea teritorială, neutralitatea și bunăstarea poporului sunt obiectivele fundamentale pentru care Blocul Electoral Patriotic trebuie să lupte.

„Este vital să fim împreună, să luptăm pentru ca prin Blocul Patriotic fiecare voce să fie auzită și să nu dezamăgim oamenii. Împreună suntem o forță puternică! Numai uniți putem aduce bunăstare și un viitor prosper pentru Moldova, să trăim în pace alături de familiile noastre”, a adăugat fostul prim-ministru.

Tarlev a reiterat că Blocul Electoral Patriotic va fi mereu alături de oameni și că misiunea formațiunii este de a readuce țara „în mâinile poporului”.