Victor Mudrac, după accidentarea gravă: „Este cea mai grea traumă din viața mea. Plecarea lui Cleșcenco mă întristează profund”

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Internaționalul moldovean Victor Mudrac a vorbit în exclusivitate pentru RealMedia despre starea sa de sănătate după accidentarea suferită la club, dar și despre plecarea selecționerului Serghei Cleșcenco, în contextul înfrângerii dureroase a Moldovei în Norvegia.

„Eu deja m-am operat de trei luni. Trauma am primit-o în meci de campionat, la club. În această perioadă fac reabilitarea, totul decurge bine. Recuperarea este lungă, cred că va dura până în luna mai, anul viitor. M-am operat în Germania, la München – am ales să merg la cei mai buni specialiști. Este cea mai grea traumă din viața mea… Dar nu este strașnic, în viață se întâmplă și astfel de momente.”

Victor Mudrac a urmărit cu durere înfrângerea naționalei Moldovei, scor 1-11 în deplasare cu Norvegia.

„M-am indispus tare… sunt multe de spus, dar nu-s acolo și nu pot comenta în detalii. Motivele acestei căderi… nu le cunosc exact. Nu am fost cu echipa.”

Totuși, l-a afectat plecarea selecționerului Serghei Cleșcenco:

„Pentru mine e o plecare grea. Este un bun specialist, un om fantastic.”