VIDEO: A primit apartament de la guvernul PDM, dar candidează cu PAS: Anastasia Nichita, pe liste la parlamentare
Vicecampioana olimpică Anastasia Nichita, a fost prezentată oficial astăzi de liderul PAS, Igor Grosu, drept candidat al Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.
Totuși, implicarea politică a Anastasiei Nichita vine în contextul unui detaliu notabil: în anul 2019, pe vremea guvernării Partidului Democrat din Moldova (PDM), Anastasia a primit un apartament oferit de Guvern ca recunoaștere a meritelor sale sportive.
Într-un video devenit din nou viral, fostul premier Pavel Filip declara atunci:
„De astăzi, proprietară de apartament cu acte în regulă. Nichita Anastasia a primit actele de la noua ei locuință. I-am spus Anastasiei că Guvernul va susține în continuare performanța. Pentru că așa cum poartă faima unei țări un sportiv de performanță nu o face nimeni.”
Astăzi, în 2025, Anastasia Nichita se alătură altui proiect politic – cel al Partidului Acțiune și Solidaritate.
„Am decis să dau curs invitației doamnei președinte de a mă implica activ și de a face parte din lista candidaților PAS. Nu am experiență politică, dar am experiența trăirii realităților cu care se confruntă orice tânăr sportiv din țara noastră”, a declarat Anastasia Nichita în fața presei.
Această trecere – de la beneficiară a sprijinului PDM la candidat pe listele PAS – nu a trecut neobservată în spațiul public și generează deja discuții pe rețelele de socializare.



