VIDEO: Accident grav în capitală: un motociclist de 24 de ani, transportat la spital după o manevră riscantă

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Un accident rutier s-a produs în seara zilei de 21 august, puțin după ora 20.00, pe Bulevardul Traian din sectorul Botanica al capitalei.Potrivit martorilor, tânărul aflat la ghidonul motocicletei ar fi încercat să depășească un automobil, însă a intrat în coliziune cu un alt vehicul.

„Unul cu motocicleta a vrut să-l întreacă pe acesta cu Porsche-ul negru, s-a lovit în el și l-a aruncat în alt Porsche. Un băiat tânăr, văd că! În șlapi la volan. Au sărit șlapii din picioare!”, a declarat un martor care a filmat consecințele accidentului și a publicat imaginile pe rețelele sociale.

La fața locului au intervenit echipaje de poliție și ambulanță. Din datele oferite de Cristina Talpă, ofițer de presă al Poliției Capitalei, motociclistul, un tânăr de 24 de ani, s-a tamponat cu un automobil condus de un bărbat de 55 de ani. În urma impactului, motociclistul a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.