VIDEO: Apartament cuprins de flăcări în sectorul Rîșcani: Locatarii s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit în această dimineață într-un apartament situat pe bulevardul Moscova nr. 8 din municipiul Chișinău. Apelul de urgență a fost recepționat la ora 08:21, iar la fața locului au intervenit prompt șase echipaje de salvatori și pompieri.
Flăcările au fost observate ieșind din balconul unui apartament aflat la etajul 9 al blocului de locuințe. La sosirea echipajelor, s-a constatat că incendiul a cuprins bunuri materiale din interiorul unei camere și de pe balcon.
Potrivit informațiilor preliminare, locatarii s-au autoevacuat înainte de sosirea echipelor de intervenție, iar din fericire, nu au fost raportate victime.
Incendiul a fost localizat în jurul orei 08:35 și lichidat complet până la ora 08:58. Cauza producerii incendiului, precum și circumstanțele exacte, urmează a fi stabilite de către specialiști.
Autoritățile reamintesc cetățenilor importanța respectării normelor de securitate la incendiu pentru prevenirea unor asemenea incidente.




