VIDEO: Boris Volosatîi, mesaj de 1 septembrie: „Republica Moldova nu are viitor fără profesori respectați și fără școli puternice”

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

În prima zi a noului an școlar, liderul AUR din Republica Moldova, Boris Volosatîi, a transmis un mesaj emoționant profesorilor, elevilor și părinților, subliniind rolul fundamental al educației în viitorul țării.

„Sunt unul dintre voi. Sunt unul ca voi. Am să rămân până la capăt pentru voi”, a declarat Volosatîi, amintind experiența sa de profesor de istorie și de fost director de liceu.

Acesta a descris realitățile dure din școlile Republicii Moldova: săli de clasă goale, sate fără elevi și profesori forțați să plece în străinătate. Totodată, a afirmat că soluția reală pentru a opri acest declin este Unirea cu România:

„Numai în Țară putem avea salarii decente, școli moderne, manuale și burse europene. Putem opri exodul și să dăm copiilor noștri șansa de a învăța aici, acasă.”

Boris Volosatîi a chemat profesorii să fie „apostolii comunităților” și să facă din educație prioritatea națională.

Discursul său s-a încheiat cu un apel mobilizator, cu versuri pline de încărcătură simbolică:

„Să fim uniți – la bine și la rău,
Apostoli cu Hristos, lipsiți de Iuda,
Prin fapte, cu credință-n Dumnezeu,
Să promovăm lumina și virtutea…”

„Republica Moldova nu are viitor fără profesori respectați și fără școli puternice. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a încheiat liderul AUR din Republica Moldova