VIDEO: „Curtea Europeană” – programul care modernizează curțile de bloc din Chișinău
„Curtea Europeană” este unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură urbană pentru locuitorii Chișinăului. Lansat de Guvernul PAS, programul are ca obiectiv modernizarea curților de bloc abandonate de decenii, transformându-le în spații sigure și moderne pentru comunități.
În cadrul programului au fost depuse 502 dosare de la locatari și asociații de condominiu, dintre care 472 au fost declarate eligibile. Pentru anul 2025, autoritățile au selectat 57 de curți care vor fi reabilitate, iar alte 32 se află pe lista de rezervă. Pentru toate cele 89 de curți vor fi elaborate schițele de proiect, urmând ca lucrările să înceapă în perioada următoare. În funcție de buget, în prima etapă ar putea fi incluse și curțile din lista de rezervă.
Celelalte 383 de curți eligibile urmează să fie finanțate începând cu anul 2026, odată cu majorarea bugetului programului de la 100 de milioane la 250 de milioane de lei. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale caută surse suplimentare de finanțare pentru a accelera lucrările.
Programul le-a oferit locatarilor posibilitatea de a decide singuri ce îmbunătățiri își doresc – de la locuri de joacă și spații verzi, până la zone de relaxare și iluminat public. Selecția curților s-a făcut printr-un proces transparent și competitiv, iar lista completă a celor incluse în prima etapă poate fi consultată pe platforma oficială curtea-europeana.md.
Prin acest proiect, Guvernul PAS își propune să aducă standarde europene chiar în curțile de bloc din Chișinău, oferind locuitorilor un mediu urban mai prietenos și mai confortabil.




