VIDEO: Eurodeputați interziși, cărți confiscate: MEGA 2025, între democrație și cenzură

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Pe 28 și 29 iulie, Chișinăul găzduiește cea de-a patra ediție a conferinței internaționale „Make Europe Great Again” (MEGA), desfășurată sub titlul „Moldova între Est și Vest – o dilemă nerezolvată”. Evenimentul reunește politicieni, intelectuali și activiști din Europa și SUA, într-un context tensionat marcat de apropierea alegerilor parlamentare din toamnă.

Conferința este promovată ca o platformă de discuție axată pe valori conservatoare, identitate națională și direcțiile geopolitice ale Republicii Moldova. Potrivit organizatorilor, MEGA 2025 oferă un spațiu de dezbatere pentru vocile alternative din Europa, într-o Moldovă aflată la răscruce de drumuri politice și ideologice.

Evenimentul este însoțit însă și de controverse. Victoria Furtună, președinta Partidului „Moldova Mare”, a declarat că mai multor eurodeputați care intenționau să participe le-ar fi fost refuzat accesul în țară. Aceasta a acuzat autoritățile de cenzură și abuzuri comise asupra opoziției politice.

„La conferința MEGA 2025, întreaga Europă a fost martoră cât de ușor sunt încălcate valorile democrației în Republica Moldova. Cărțile despre tradițiile naționale sunt confiscate pe baza unor acte falsificate, iar vocile incomode sunt reduse la tăcere”, a scris Furtună pe rețelele sociale.

Lidera formațiunii susține că aceste acțiuni nu reprezintă doar un atac la adresa opoziției, ci o „reacție de frică în fața adevărului” și o încercare de a bloca orice discurs alternativ despre credință, familie sau suveranitate.

„Democrația nu înseamnă ca toți să fim de acord, ci că fiecare are dreptul să vorbească”, a conchis Victoria Furtună, promițând că va continua să lupte pentru o Moldovă independentă, cu un parcurs propriu, stabilit „aici, acasă – nu în coridoarele de la Bruxelles sau Moscova”.