VIDEO: Furtună comentează viitoarea întâlnire a președinților SUA și Rusia: Maia Sandu a pariat pe calul greșit
Președinta Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a lansat un mesaj critic la adresa Maiei Sandu, susținând că președinta „mizează pe calul greșit” în politica externă și pune sub semnul întrebării avantajele aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Furtună a făcut referire la negocierile planificate între Donald Trump și Vladimir Putin, care ar urma să aibă loc în Alaska, subliniind că la acestea nu au fost invitați reprezentanți ai Ucrainei și nici ai UE. Potrivit acesteia, acest fapt ar reflecta „pierderile de poziții economice și politice ale Europei” și o tendință de slăbire a influenței acesteia.
Lidera Moldova Mare a criticat, de asemenea, rezultatele discuțiilor dintre Trump și Ursula von der Leyen, afirmând că UE ar fi acceptat în tăcere taxe vamale mai mari și obligații economice impuse de SUA. Ea a susținut că, în acest context, „Europei îi va fi din ce în ce mai greu” și a pus sub semnul întrebării dacă o eventuală aderare a Moldovei ar fi în interesul cetățenilor.
Mesajul publicat pe pagina formațiunii conține și critici directe la adresa Maiei Sandu pentru sprijinul acordat Ucrainei și pentru declarațiile sale pe tema păcii. Victoria Furtună a concluzionat că Moldova ar trebui să se concentreze pe „cele mai bune practici” și pe interesele propriei populații, evitând implicarea în jocuri geopolitice costisitoare.




