VIDEO: O mașină a intrat într-o stație de transport public: O persoană, rănită
18 septembrie, 2025
Un automobil a intrat într-o stație de transport public, lovind o persoană care a fost preluată ulterior de ambulanță. Totul s-a produs miercuri, 17 septembrie, la intersecția străzilor Ion Creangă și Calea Ieșilor din Capitală.
Potrivit Poliției, șoferul unui automobil Dacia, un bărbat de 62 de ani, a pierdut controlul asupra volanului în timpul deplasării, a ieșit pe contrasens, ajungând pe trotuar și lovind un pieton, transmite Știri.md.
În urma impactului, pietonul a fost dus la spital pentru investigații medicale.
Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.




