VIDEO: Record periculos la Dondușeni: biciclist beat criță, amendat cu 5.000 de lei

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Un bărbat de 45 de ani din nordul țării a fost surprins de polițiști în timp ce circula pe bicicletă sub influența alcoolului, stabilind un record periculos la alcoolemie.

Incidentul s-a produs pe o stradă din orașul Dondușeni, unde bărbatul se deplasa neuniform, punând în pericol atât propria viață, cât și siguranța celorlalți participanți la trafic.

Testul alcoolscopic efectuat de oamenii legii a indicat 2,38 mg/l alcool în aerul expirat – o valoare extrem de ridicată. Pentru fapta sa, bărbatul a fost sancționat cu amendă de 5.000 de lei, în conformitate cu legislația în vigoare.

Poliția reamintește că siguranța rutieră este o responsabilitate comună, indiferent de mijlocul de transport utilizat, și avertizează asupra pericolelor conducerii sub influența alcoolului.