VIDEO: Studenți ai unui colegiu din capitală, prinși în timp ce căutau droguri sub copaci

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

O fată și doi băieți, dintre care doi minori, studenți la un colegiu din Chișinău, au fost prinși de polițiștii din Orhei în momentul în care ridicau un pachet cu droguri ascuns sub un copac.

În pachet au fost găsite alte 30 de pachețele cu mefedronă, drog interzis. Substanțele au fost ridicate pentru expertiză.

Tinerii sunt cercetați pentru implicare în activități de distribuire a substanțelor interzise pe teritoriul raionului Orhei. Pe numele lor au fost inițiate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și atragerea la răspundere, conform legislației.

Poliția atenționează asupra creșterii riscului ca minori să fie atrași în activități ilegale, inclusiv în rețele de distribuire a drogurilor, și îndeamnă părinții și instituțiile de învățământ să acorde o atenție sporită educației și supravegherii adolescenților.