VIDEO: Victoria Furtună: „Mitropolia Basarabiei nu mai este o biserică, ci un instrument politic cu agendă unionistă”
Președinta partidului politic Moldova Mare, Victoria Furtună, lansează acuzații directe la adresa Mitropoliei Basarabiei, susținând că instituția religioasă ar fi devenit un punct de sprijin politic pentru forțe externe și un vector de promovare a agendei unioniste în Republica Moldova.
„Mitropolia Basarabiei nu mai este o biserică. Este o organizație care funcționează ca un instrument politic, sub masca credinței”, a declarat Victoria Furtună într-o postare publică. Lidera formațiunii afirmă că în Moldova au pătruns, prin intermediul acestei structuri, bani, simboluri și ideologii străine, al căror scop ar fi distrugerea identității moldovenești.
Potrivit acesteia, atacurile nu vizează doar credința, ci și limba, istoria și ideea unei Moldove suverane și independente. „Trebuie să facem diferența între credința adevărată și o mască falsă folosită pentru a manipula”, a subliniat Victoria Furtună.
Partidul MOLDOVA MARE își reafirmă poziția de susținător al Bisericii Ortodoxe autentice și al valorilor naționale moldovenești, condamnând ferm orice tentativă de folosire a religiei în scopuri geopolitice sau ideologice.
„Să ne protejăm moștenirea spirituală și identitară, de cei care transformă biserica într-o armă împotriva Moldovei!”, este apelul lansat de Victoria Furtună către cetățeni.
Declarațiile vin în contextul unei polarizări tot mai accentuate între curentele unioniste și cele suveraniste din societatea moldovenească, în care simbolurile religioase ajung tot mai des în centrul disputelor politice.




